Oana Maria Baciu
Președinte ANSVPAR

Oana Baciu este cea care a materializat expresia ,,mama tuturor răniților”. Ea a făcut drumurile României în lung și-n lat și a militat atât pentru ca oamenii șă-și cunoască drepturile și să li se facă dreptate, cât ș pentru prevenirea accidentelor rutiere, prin acțiuni de informare și educare a tinerilor.
Din 2002, pentru Oana acasă a fost pe drumuri. Și nu pentru că nu ar avea casă, ci pentru că își riscă zilnic viața pe străzile din România pentru a contribui la o schimbare care întârzie să apară: un trafic sigur, cu o infrastructură dezvoltată, cu victime ale accidentelor rutiere tot mai puține și care beneficiază de programe speciale de readaptare în societate în urma traumelor suferite. Cu alte cuvinte, o țară cu o infrastructură și o circulație rutieră sigură și cetățeni care nu ies de pe ușă întrebându-se în fiecare zi dacă se mai întorc acasă. În viață.

Dacă îți dorești să fii ca Oana, este simplu: înscrie-te ca voluntar în Asociația Națională pentru Sprijinirea Victimelor și Prevenirea Accidentelor Rutiere.

Bianca Alexandra Spînu
Președinte onorific ANSVPAR

Bianca Alexandra Spînu, Medic Rezident Radiologie și Imagistică Medicală și Președinte Onorific al ANSVPAR. Bianca este un model de viață și un exemplu de femeie puternică. Aceasta a arătat că acolo unde unii văd doar o dizabilitate, sunt adesea abilități extraordinare. Aflată în scaun rulant, Bianca ne-a arătat că acolo unde este dorință, există întotdeauna și o cale. Aceasta a absolvit Facultatea de Medicină Grigore T. Popa din Iași și este, în prezent, medic Rezident.
Mai mult decât atât, Bianca este un om prezent acolo unde este nevoie de ea, un medic implicat, un șofer priceput, o colegă săritoare, o prietenă devotată și o prezență extraordinară, oriunde își face simțită prezența. Alături de ANSVPAR a arătat că fiecare om poate face diferența, implicându-se în proiecte de prevenție și vorbind deschis despre toate încercările la care a supus-o viața și cum le-a depășit cu succes pe fiecare.De aceea, noi considerăm că este cel mai bun exemplu pentru cei din jur, pe care continuă să-I inspire și să contribuie la o imagine pozitivă a traficului din România.

Implică-te

Vrei să fii voluntar?

E simplu să schimbi vieți și să readuci zâmbetul pe chipurile oamenilor:implică-te, înscriindu-te în ANSVPAR!
Voluntariat